Potrivit ANPC, taxa este ileaga deoarece a fost perceputa fara notificarea prealabila a consumatorilor. Cu toate acestea, compania RCS&RDS nu a fost amendata.
"Consumatorii trebuie sa plateasca pentru serviciile sau produsele de care beneficiaza sume stabilite cu exactitate, in prealabil. Majorarea pretului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobanzilor, penalitatilor si a altor eventuale costuri stabilite initial e posibila numai cu acordul scris al consumatorului", a declarat Constantin Cerbulescu, presedintele ANPC, pentru Evenimentul Zilei.
In cazul unor astfel de schimbari, clientii trebuie sa fie notificati in scris cu privire la orice modificare ca urmare a prevederilor contractuale referitoare la valoarea dobanzilor, comisioanelor sau penalitatilor, cu cel putin 30 de zile inainte.
"Noi i-am invitat doar la o discutie in care sa le spunem ca practica la care au apelat nu e legala. Fiecare Comisariat Judetean de Protectia Consumatorilor care a primit astfel de reclamatii sa le cerceteze si apoi sa aplice amenzile corespunzatoare", conchide Cerbulescu.
Clientii RCS&RDS au reclamat faptul ca, de doua luni, facturile li s-au marit cu 5 lei, dupa ce firma a introdus, fara sa-i anunte, o taxa de mentenanta. In prima luna, pe factura emisa de companie, cei 5 lei apareau separat, la categoria taxe, insa din a doua luna valorile sunt trecute la total.
read full article


